Zilele acestea, Oana Roman a postat pe Instagram o fotografie în care apare nemachiată.
Astfel a vrut să le dea o replică acidă persoanelor care au criticat-o că nu se foloseşte de aspectul fizic, ca să reuşească în viaţă.
Totuşi, de când a urmat o dietă de slăbit, a făcut reclamă unei băuturi menite să stimuleze pierderea în greutate.
Oana s-a pozat nemachiată şi a şi spus că nu are de gând să îşi facă operaţii estetice, aşa cum îi sugeraseră unii internauţi. A vrut să le închidă gura cârcotaşilor.
Chiar dacă are 45 de ani, se simte foarte bine şi vrea să arate cât mai bine.
Cum arată Oana Roman nemachiată?
De-a lungul anilor, pe internet au circulat multe glume, mai mult sau mai puţin reuşite, cu precădere despre greutatea Oanei Roman. Sătulă să fie sursă de amuzament, dar şi pentru a-şi îmbunătăţi starea de sănătate, Oana Roman a slăbit, folosind o dietă personalizată.
Astfel, timp de 8 ore are voie să consume alimente cât mai sănătoase, după care trebuie să nu mai mănânce nimic timp de 16 ore. Acelaşi regim, se pare, a ajutat-o şi pe Corina Caragea să dea jos cele 4-5 kilograme acumulate în timpul perioadei de izolare, cauzată de pandemia de coronavirus.
Partenera de viaţă a lui Marius Elisei vrea să demonstreze că se poate să arăţi bine chiar dacă ai trecut de o anumită vârstă.
„Am 45 de ani și mă simt bine. Sunt încântată că pot să ies din casă fără machiaj și deși am slăbit mult, pielea de pe față este încă ok.
Nu m-am dat cu cremă pe față aproape deloc până de curând și nu am nici un fel de intervenții la față.
Nici măcar tratament nu ajung să fac mai des de 2 ori pe an.
Mi-a scris cineva zilele trecute să mă operez la pleoape, pomeți, nas , ca să arăt că x , mi-a dat un nume. Nu vreau să arăt ca nimeni și nu vreau să mă operez deloc la față.
Nu am obsesia asta și nu o voi avea niciodată. Sunt foarte ok așa. Și în afară de a folosi creme bune, nu intenționez să fac nimic altceva! Nu am trăit niciodată din aspectul fizic și nici nu caut asta.
Am minte destulă încât să trăiesc bine fără să fac o obsesie din fizicul meu. Și asta pt că am învățat mulți ani, mult și temeinic și apoi am muncit pe măsură”, a scris Oana Roman pe Instagram.
Oana Roman și Marius Elisei, apariție controversată pe Instagram
În urmă cu câteva zile, Oana Roman a postat pe Instagram o imagine cu ea şi soţul ei. Nimic ciudat până aici. Doar că…
Marius Elisei era în costumul lui Adam, iar Oana îi acoperea părţile intime cu rochia ei. După scurt timp însă, imaginea a dispărut de pe reţeaua de socializare.
Din câte se pare, nu Oana Roman a şters-o, ci Instagramul, ca urmare a multor reporturi primite de la utilizatori.
Cei doi au divorţat în urmă cu câteva luni, apoi s-au tot certat, prin intermediul presei. Motivul era afacerea cu haine, pornită de cei doi. Se pare însă că au revenit la sentimente mai bune. În perioada imediat următoare, chiar dacă sunt divorţaţi în acte, urmează să-şi înnoiască jurămintele la biserică.