Cine este Timeea, tânăra care a murit în accidentul din Arad. Împlinise 24 de ani în urmă cu două zile

Un accident cumplit s-a petrecut pe o șosea din Arad. Timeea, o tânără care cu două zile în urmă împlinise 24 de ani, a murit după ce, într-o curbă, un excavator a căzut de pe trailerul care îl transporta, pe autoturismul în care aceasta se afla.

Potrivit informațiilor, Timeea se afla în mașină alături de sora ei mai mică în momentul în care s-a petrecut tragedia. Cele două se îndreptau spre casă în momentul în care, într-o curbă, un excavator a căzut de pe trailerul care îl transporta, pe mașina lor.

Cine este Timeea, tânăra care a murit în accidentul din Arad


Timeea era profesoară de religie la Școala Mihai Eminescu din Arad. Absolvise Universitatea de Vest din Timișoara, Facultatea de Litere, Istorie si Teologie, iar în precedentul an școlar, a predat limba și literatura română la școala din Petriș, în județul Arad, scrie observatornews.ro.

În această seară, în timp ce se întorcea acasă, în Săvârșin, însoțită de sora sa, viața i-a fost curmată. Un excavator aflat pe un trailer s-a desprins într-o curbă și a căzut peste autoturismul în care se aflau cele două.

Din nefericire, pentru Timeea, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Sora ei, Roberta, în vârstă de 21 de ani, a fost dusă în stare gravă la spital.

Reacția ISU Arad în urma tragicului eveniment

Un grav accident a avut loc în această după amiază, pe un drum din Arad. O tânără a murit pe loc, după ce, într-o curbă, un buldoexcavator a căzut de pe un trailer pe drumul naţional DN7, peste mașina în care aceasta se afla. O altă femeie a fost rănită grav.

„În urma accidentului în care a fost implicat un autoturism peste care a căzut un buldoexcavator, au rezultat două victime, două femei încarcerate, printre care una decedată. Este vorba despre două tinere, în vârstă de 24, respectiv 21 de ani. Pompierii au acţionat pentru extragerea victimelor din autoturism, cea de-a doua victimă fiind preluată în stare gravă de către echipajul medical SMURD Terapie Intensivă Mobilă şi transportată la spital”, a informat ISU Arad.