Noi nu mai cumpărăm ciocolată din magazine de când am aflat de această rețetă simplă. Ciocolata este un desert pe care mulți dintre noi îl adoră. Fie că suntem femei, bărbați sau copii, ciocolata ne aduce bună dispoziție, pentru că ne îmbunătățește starea de spirit și ne potolește pofta de dulce.
Îți prezentăm astăzi o rețetă pentru ciocolată de casă, cu o aromă incomparabil mai bună decât cea cumpărată din magazine. În plus, rețeta pe care ți-o prezentăm mai jos are avantajul de a se face din ingrediente simple. Și este foarte ușor de preparat!
Te invităm să citești mai jos pașii acestei rețete, iar apoi să o pregătești celor dragi. Cu siguranță vor fi încântați de rezultat – Un gust proaspăt, dulce și aromat… Pur și simplu delicios! Veți avea nevoie de următoarele ingrediente:
270 g lapte praf
180 g zahăr
120 g unt
100 ml apă
50 g cacao
Alune, nuci sau stafide – opțional – după gust
Cum se prepară? Amestecați laptele praf cu cantitatea de cacao din rețetă până când se omogenizează. Puneți la fiert apa, în care adăugați zahărul pentru a obține un sirop; compoziția rezultată trebuie ținută pe foc aproximativ 6 minute de la momentul în care a început să fiarbă; vă veți da seama că a ajuns la consistența potrivită în momentul în care se va forma un sirop mai gros; acum este momentul potrivit să adăugați untul și să amestecați bine până când untul se va topi.
Turnați siropul cu unt peste amestecul de lapte praf și cacao. Tot acum puteți adăuga, după gust, alunele, nucile sau stafidele – aveți grijă însă ca alunele și nucile să fie suficient de bine mărunțite. Mixați bine compoziția până când se omogenizează. Puneți compoziția într-o tavă. Nivelați frumos deasupra. Pentru a se întări, puneți ciocolata de casa la rece pentru câteva ore. Să o savurați cu drag! Poftă bună!