Cum Arată Oana Sîrbu Nemachiată, La 55 De Ani. Vedeta Și-A Uimit Fanii După Ce S-A Pozat Fără Strop De Make-Up

Oana Sîrbu este una dintre cele mai îndrăgite actrițe din România. Încă de când a jucat în filmul „Liceenii”, aceasta a cucerit publicul și a rămas în inimile tuturor pentru totdeauna. O prezență discretă în lumea mondenă, Oana Sîrbu a împlinit pe data de 13 mai frumoasa vârstă de 55 de ani. Întotdeauna apare în public aranjată, stilată și nu își arată deloc anii. 

Cum arată Oana Sîrbu nemachiată Deși nu obișnuiește să poarte un machiaj puternic, Oana Sîrbu nu prea a fost văzută în public și nici nu a publicat pe rețelele de socializare imagini în care să apară complet nemachiată. Până acum. Zilele trecute, frumoasa actriță și-a luat inima în dinți și le-a arătat tuturor cât de bine îi stă naturală, fără niciun strop de make-up.

Zâmbitoare și doar o pereche de ochelari la ochi, Oana a postat pe social media o fotografie în care apare așa cum nu a mai fost văzută niciodată – perfect naturală.

Deși a împlinit 55 de ani, îndrăgita actriță are un ten impecabil și arată mai bine ca o adolescentă.

La fiecare postare pe Instagram sau Facebook, Oana Sîrbu primește o mulțime de complimente de la internauți. „Ești o drăguță, superbă și o adevărată frumusețe. Înțeleg de ce toată lumea te iubește”, i-a scris o persoană. „Uimitoare”, „Frumoasă mereu”, „Superbă”, sunt doar câteva dintre complimentele pe care internauții obișnuiesc să i le facă actriței.

Secretul siluetei Oanei Sîrbu Pe lângă tenul perfect, Oana Sîrbu se bucură și de o diluetă de invidiat. Anul trecut, actrița a dezvăluit cum reușește să se mențină în formă.

„Contează foarte tare tot bagajul genetic pe care îl moștenești, așa că mulțumesc pentru asta părinților și rudelor mele foarte apropiate, care mi-au dat acest ceva despre care vorbiți voi. Nu cred că e vorba doar despre latura asta fizică, doar despre ambalajul ăsta la care atât de multă lume face referire în ultimii ani. (…) Mai contează și un soi de echilibru pe care îl ai la un moment dat. Trebuie să avem grijă cum ne odihnim, cum ne răsfățăm, cum ne relaxăm”, a mărturisit ea în emisiunea „Vorbește lumea” de pe Pro TV.

De asemenea, Oana Sîrbu a povestit că obișnuiește să se „răsfețe” cu bețișoare parfumate pentru relaxare și să facă stretching în fiecare dimineață. „După o perioadă așa de tumult interior, cu multe griji care au trecut și prin viața mea personală, am găsit relaxare în continuare în muzică. Ascult orice gen de muzică bună… Citesc, încă încerc să descopăr lucruri noi la mine, să le scot în evidență pe cele frumoase și să le rezolv pe cele mai puțin plăcute. 

Îmi pun bețișoare parfumate, ard lumânări, fac băi relaxante, fac un stretching în fiecare dimineață. Am recurs la acest sport să-i zicem în ghilimele. Pun o anumită muzică care mă relaxează și fac așa 20 de minute în fiecare zi”, a mai spus actrița.