De ce nu se taie nucul niciodată. Un mare blestem se poate abate asupra ta

Mit sau adevăr? Este cunoscut pentru efectele benefice ale fructelor și frunzelor sale, însă această specie aparent banală de pom este învăluită în mistere, unele de-a dreptul înspăimântătoare. Află de ce nu se taie nucul niciodată.

De ce nu se taie nucul? Ce s-ar întâmpla cu cei care nu țin cont de „avertismentul” transmis din generație în generație
Nucul, unul dintre cele mai comune specii de pomi din România, este învăluit în mister. De-a lungul anilor, chiar generațiilor, s-a împământenit credința conform căreia tăierea nucului aduce cu sine moartea.

Potrivit superstițiilor, gestul ar atrage un blestem asupra celui care îl taie și asupra familiei acestuia care se va lăsa cu moartea unei persoane.

Legendele spun că nucul poate fi tăiat doar după ce trunchiul său ajunge să fie la fel de gros precum trupul celui care l-a plantat. Totuși, o altă superstiție românească susține că, de fapt, oamenii nu ar trebui nici măcar să planteze nuci, tocmai din pricina legăturii acestora cu moartea – când copacul va fi la fel de gros ca gâtul omului care l-a pus în pământ, acesta ar muri.

Ar exista o cale de a ne feri de blestem: după plantare, se trasează un cerc în jurul puietului. Cercul trebuie să fie suficient de mare, astfel încât copacul să rămână mereu în cerc.

Conform unei alte superstitii, cel care plantează nucul mai poate fi ferit de moarte daca ia un cerc de lemn de la butoi și îl îngroapa în pământ. Se spune că doar atunci când trunchiul nucului va avea același diametru ca cel al cercului îngropat, omul va muri.

De ce nu se taie nucul? În afară de blesteme străvechi, este vorba și de lege, care poate aduce amenzi usturătoare. Nucul este un arbore protejat de lege și nu te poți atinge de el chiar dacă se află în gospodăria ta.

Cei care nu respectă acest lucru se pot alege cu amenzi de până la 10.000 de lei. Astfel, persoanele fizice sau juridice care au acest tip de arbore pe propriul tren şi vor să-l taie sunt obligate să ceară o autorizaţie de la autorități, dar pentru obţinerea acesteia trebuie îndeplinite anumite condiţii.