Nu știi niciodată când un gest frumos pe care îl faci pentru un străin fără să te gândești prea mult, poate deveni ceva incredibil de puternic fără să îți dai seama.
Joyce Rhinehart și-a scos nepotul la o înghețată după antrenamentul de tenis al acestuia, și, în timp ce plecau, au zărit o familie drăguță care se bucura împreună de înghețată.
Brusc, femeia a simțit o nevoie ciudată de a le face o poză, i-a întrebat și ei au fost de acord.
Iată ce a spus Joyce în postarea ei de pe Facebook: ,,Am făcut poza asta și apoi am dat telefonul meu fiicei lor, i-am spus să și-o trimită pe unul din telefoanele lor.” Câteva zile după această scurtă și drăguță întâlnire cu familia, Joyce a fost surprinsă să primească un mesaj pe telefon de la un număr necunoscut.
A verificat mesajul și a simțit fiori pe șira spinării în timp ce-l citea. Mesajul era acesta: ,,Dragă doamnă, ne-ați făcut o poză în fața unul magazin de înghețată pe data de 8 iunie. Soția mea a murit ieri și asta este ultima fotografie pe care o avem cu întreaga familie împreună.
Vă rugăm să acceptați cea mai adâncă recunoștință pentru gestul dumneavoastră bun. Pentru mine înseamnă totul. Vă mulțumesc din toată inima”. După acest mesaj care pur și simplu a cutremurat-o, Joyce a ținut legătura cu tatăl, și a aflat că femeia fusese bolnavă de un an.
Joyce, în postarea ei, a scris: ,,Nu subestimați niciodată un gest frumos pe care îl faceți aleatoriu, aparent dintr-un moft de moment, inima mea e acum grea fiindcă e alături de această familie drăguță pe care nici măcar nu o cunosc, e incredibil că le-am făcut acest cadou care înseamnă acum totul pentru ei, doar pentru că mi-am ascultat instinctul și intuiția în acea zi. Sunt uimită!”