Fetița mea nu și-a mai văzut tatăl de când avea doar patru ani. Acum are 11.
Cand avea doi ani, tatăl ei m-a contactat și m-a întrebat dacă poate să renunțe la drepturile parentale pentru a nu mai plăti pensie alimentară, iar eu am fost de acord.
Am vrut să o scutesc de suferința de a avea un tată iresponsabil, iar sacrificiul financiar era bine meritat, având în vedere că aveam siguranța că nu o va dezamăgi din nou.
Nu am mințit-o niciodată în legătură cu cine este tatăl ei sau unde a plecat…
Am încercat să îi răspund întotdeauna la întrebări pe înțelesul vârstei ei.
Când fetița avea patru ani, tatăl ei m-a sunat și mi-a spus că a fost diagnosticat cu cancer și că ar vrea să o vadă. Am lăsat să treacă o zi apoi ne-am întâlnit într-un parc.
Deși el a cerut să ne vedem două ore, a stat doar 20 de minute și apoi nu am mai auzit niciodată de el…
Însă, într-o vară ne-am întâlnit cu cineva care îl cunoștea și a făcut un comentariu despre cât de mult seamănă fetița cu ceilalți copii ai lui.
Persoana respectivă a început să ne detalieze cum tatăl ei s-a așezat la casa lui și are o familie.
Mi s-a strâns stomacul gândindu-mă cât de dureros poate să fie pentru ea auzind toate aceste lucruri.
Am încercat să închei conversația cât am putut de repede, ne-am îndreptat spre mașină să plecăm, apoi am văzut-o zâmbind.
Mi-a spus:
– Mamă… el și-a dat seama cum să fie tată.
E un lucru atât de frumos! Mă bucur pentru acei copii!
Aceea a fost ziua în care fetița mea de doar 11 ani m-a învățat tot ce trebuie să știu despre iertare!”.
