„Nu pot, nu pot să vorbesc”

Conflictul armat din Israel este o tragedie care este imposibil de ignorat. Ceea ce se întâmplă în Țara Sfântă a șocat întreg globul. În acest context, celebra actriță, Maia Morgenstern, a făcut dezvăluiri cutremurătoare cu privire la familia ei, aflată chiar în mijlocul conflictului.

La câteva zile după izbucnirea conflictului din Israel, Maia Morgenstern a făcut declarații emoționante prin intermediul paginii sale personale de pe o platformă de socializare. Actrița a dezvăluit că a avut o conversație cu membrii familiei sale care se află în zona de conflict și a împărtășit public situația lor, în același timp lansând un apel la compasiune și umanitate.

Conform bilanțului care a circulat în presa internațională, de la începerea ostilităților dintre organizația islamistă palestiniană Hamas și Israel, numărul victimelor a atins cifra de 1.200 de decese, iar alte 4.500 de persoane au fost rănite, din care o mare parte civili, de ambele părți ale conflictului.

La aproximativ 48 de ore de la declanșarea războiului în Israel, Maia Morgenstern a discutat despre situația delicată în care se află rudele sale care locuiesc în acea regiune, după ce teroriștii au lansat atacuri asupra Israelului. Talentata actriță a dezvăluit că a avut o convorbire telefonică cu un unchi în vârstă de peste 80 de ani, care a sunat-o în lacrimi, în urma atacurilor teroriste asupra țării.

„M-a sunat Puiu, Puiu Rappaport. Fratele meu, unchiul meu, prietenul meu, familia mea. Mereu vesel, optimist, puternic, binedispus, tonic. Mereu pus pe glume, mereu o vorbă de duh, mereu o binecuvântare sau o amintire prețioasă de împărtășit. Mereu un sfat bun, o încurajare: o să fie bine! Îți suntem alături! Hai fruntea sus! Suntem o familie! Suntem noi!! Ne sunăm de sărbători, avem atâtea de povestit. Și mereu aceeași discuție: ei? Când mai vii pe la noi? Când mai vii pe’acasă? Israel e acasă! Te așteptăm cu drag, cu soare, cu mare, cu măsline, cu humus, cu cântece vechi, cu copiii, cu nepoții, cu miere, cu fructe…curmale și portocale. Poate, am să vin sigur! În vacanță. Israel e acasă! Astăzi Puiu m-a sunat plângând. Apel video: plângea tare Puiu. Are peste 80 de ani, are copii, are nepoți.. Nu pot, mi-a spus, nu pot să vorbesc. Mai bine scriu. Niciodată nu l-am văzut plângând. Poate doar când a murit MAMA. Sau TITI- Isac Rappaport, fratele său”, a scris Maia Morgenstern pe pagina de Facebook.

Până să încheie mesajul extrem de emoționat pe care l-a transmis pe rețelele de socializare, Maia Morgenstern a subliniat faptul că unchiul său i-a cerut să transmită oamenilor din jurul ei un apel la umanitate, rugăciune și susținere dedicat persoanelor care se luptă pentru supraviețuire în iadul din Israel.

„M-a rugat să scriu un mesaj. De susținere. Suntem alături de voi! Vă susținem! Vă avem în gândurile și în inimile noastre! Suntem o familie! Alături de Israel! …acum vă rog și eu, la rândul meu, pe voi, dragi prieteni! Voi, cei care iubiți Israelul, pentru care Israel înseamnă destinație de vacanță sau loc al spiritualității…sau prilej de împlinire profesională sau..Vă rog mult: un cuvânt bun, un gând de susținere!”, a mai transmis Maia Morgenstern.