O tânără de 24 de ani a murit și alți trei tineri au fost grav răniți într-un accident în Suceava

Un grav accident rutier a avut loc, duminică seară, în judeţul Suceava, unde două autoturisme s-au ciocnit violent. Echipajele de salvatori au găsit la faţa locului patru persoane, toate inconştiente, trei dintre ele aflate în stop cardio-respirator. O fată de 24 de ani a fost declarată decedată, iar un tânăr de 21 de ani a fost resuscitat la locul accidentului.

O tânără de 24 de ani a murit și alți trei tineri au fost grav răniți într-un accident care a avut loc pe drumul comunal 65, care leagă localitățile Dumbrăveni și Bursuceni.

„În urma coliziunii dintre două autoturisme, patru persoane au rămas încarcerate. Pompierii militari au extras victimele şi le-au predat cadrelor medicale şi paramedicale aflate la faţa locului. Din nefericire, pentru una dintre victime, o tânără de 24 de ani, nu s-a mai putut face nimic, aceasta având leziuni incompatibile cu viaţa”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Cele trei persoane implicate în accident au fost transportate la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava cu răni grave.

Astfel, un tânăr de 17 ani a ajuns în stop cardio-respirator cu manevre de resuscitare în curs, politraumatizat, traumatism cranio-cerebral grav, contuzii pulmonare, multiple fracturi și a rămas internat pe secția de ATI-neurochirurgie cu prognostic rezervat. Un tânăr de 24 de ani politraumatizat, cu traumatism cranio-cerebral grav, contuzii pulmonare, multiple fracturi care a rămas internat pe secția de ortopedie.

De asemenea, un tânăr de 21 de ani politraumatizat, cu traumatism cranio-cerebral, contuzii pulmonare, multiple fracturi, unele deschise și care a fost dus în sala de operații, la ortopedie, potrivit monitorulsv.ro.