Gabriela Prisăcariu și băiețelul ei se confruntă cu probleme de sănătate, la câteva săptămâni după ce -au contractat o răceală severă, care se pare a revenit. Soția lui Dani Oțil este nevoită să mai petreacă ceva timp acasă, așa că, nu a putut să fie prezentă nici în cadrul emisiunii Neatza cu Razvan și Dani.
Gabriela Prisăcariu, soția lui Dani Oțil, dar și fiul celor doi, Luca Tiago, au răcit în urmă cu câteva zile, și nici acum nu și-au revenit.
„A, da. Am răcit foarte tare. Mai întâi a făcut bebe muci, apoi am făcut și eu muci. După a făcut iar el, suntem praf. Avem niște nopți grozave. Am nevoie de foarte multă cafea”, spune soția lui Dani Oțil, pe Instagram.
Gabriela Prisăcariu a lipsit de la rubrica de Stil a emisiunii matinale
În fiecare joi, Gabriela Prisăcariu este prezentă la matinalul Neazta cu Răzvan și Dani, acolo unde participă la rubrica destinată stilului, a Ellidei Toma. Acum, soția lui Dani Oțil trebuie să mai petreacă ceva timp acasă, așa că a lipsit din ediția de joi a emisiunii.
Recent, Dani Oțil declara că a găsit o bonă pentru copilul lor, dat fiind faptul că Gabriela dorește să revină la proiectele sale din televiziune.
„Cu bonele nu e ca în filmele americane: au 20 de ani și arată într-un mare fel. (…). Eu am mers pe Chișinău, am ales o femeie care a trecut prin multe lucruri și suntem mândri de ea”, spune Dani Oțil, chiar în emisiunea matinală de astăzi.
Soția lui Dani Oțil a adus pe lume un băiețel, iar numele său a fost greu de ales. Dani Oțil și soția sa, Gabriela, au devenit părinți pe 11 septembrie 2021.
Soția lui Dani Oţil a postat pe pagina sa de Instagram o fotografie în care își ține fiul în brațe, în dreptul căreia a scris cuvintele: „M-am topit…”
Dacă mămica a fost mai deschisă în a-și arăta fericirea și a oferit primele detalii despre micuț, Dani Oțil doar a repostat story-ul în care a fost etichetat de ea. Prezentatorul de televiziune se pare că trăiește altfel aceste clipe și doar se bucură de minunea care a ajuns în viața lor.